• RO
  • EN
  • FR
  • DE

Situl Arheologic Cetatea Heracleea (Enisala)

Locurile istorice au farmecul lor deosebit, asta ti-o pot spune si cei care au fost sceptici la inceput si apoi raman uimiti de modul in care acestea te transporta in timp. Unul dintre cele mai frumoase si bine conservate locuri de acest gen este cetatea dobrogeana Enisala. Veche asezare din antichitate, aceasta a devenit cetate bizantina, fiind apoi preluata de genovezi si trecand, de-a lungul timpului, in mainile diverselor puteri care s-au perindat in zona.

De-a lungul timpului s-a numit Heracleea, Heraclia, Eracri-Kiipei, Yeni-Sale (denumirea turceasca) si acum i-a ramas numele Enisala, adaptarea acestei denumiri in limba romana.

Ce e cu adevarat interesant la ea? Senzatiile de autenticitate, maretie, un pic de mister si mai ales frumusete impunatoare din vremuri de demult. 

Unde se afla cetatea Enisala

Cetatea Enisala o gasim la 2 km de localitatea Enisala din judetul Tulcea, langa Babadag, pe un deal calcaros ce s-a format tocmai in jurasic, deasupra lacurilor Razim si Babadag si a uscatului dimprejur.

Indiferent din ce directie vii este foarte simplu sa gasesti cetatea Enisala. De exemplu daca ai ajuns in orasul Tulcea, mergi spre Babadag si sunt indicatoare peste tot. La fel, dinspre Mamaia o iei spre nord sa ajungi in Babadag urmand indicatoarele de pe sosea. Din Bucuresti tine traseul Medgidia, Mihai Kogalniceanu, Lumina, Babadag. Acestea sunt indicatii sumare deoarece poti “consulta” GPS-ul de pe telefon sau computer. In sprijinirea dezvoltarii turismului si pentru confortul turistilor, s-a reabilitat DJ 222  ce duce de la Tulcea- Sarichioi- Enisala.

O constructie de exceptie

Este ingenios realizata si constructorul a urmarit curbele dealului masiv de calcar.  Astfel a creat un plan neregulat care-i da o nota de originalitate dar si de rezistenta pentru ca inca se pastreaza zidurile si bastioanele, in unele locuri chiar au inaltime de 4-10 m. Zidurile de incinta si turnurile au fost facute din piatra de calcar de pe dealul respectiv, taiata special pentru constructia zidurilor dar cioplita rudimentar si de diferite marimi.

Modul in care domina dealurile, felul in care iti apare cand o privesti de jos sau cand urci spre ea pe drumul serpuitor pana acolo sunt de nepretuit. Nimic nu se compara insa cu senzatia pe care o ai in interior, mai ales atunci cand intri in turnurile cetatii, vezi locurile din jur si poate, pentru o clipa, simti ce au simtit si oamenii care au aparat-o, cu multe sute de ani in urma.

Nu mai vorbim de cum arata peisajul din jur, cu un farmec tipic dobrogean, cu dealuri mici, intinderi de iarba si apa. Un sfat: este bine sa parcurgi pe jos tot drumul de la baza cetatii pana in varf pentru a te bucura pe indelete de nemarginirea locurilor, de peisajul simplu dar atat de frumos si neobisnuit pentru cei care n-au mai vizitat Dobrogea.

Un strop de istorie

Cetatea a fost construita in scop militar, si chiar a slujit acestui scop pentru ca de acolo se puteau supraveghea drumurile de pe apa si de pe uscat, mai ales Gurile Dunarii (Cernet si Dunavat) iar cei interesati de asta erau bogatii negustorii genovezi ce detineau monopolul navigatiei in Marea Neagra.

Ca orice cetate veche are o istorie bogata, plina de lupte dar si de uitare. Istoria a consemnat ca intre anii 1397 si 1417, pe vremea lui Mircea cel Batran, cetatea facea parte din  sistemul defensiv al Tarii Românesti si era considerata un punct strategic militar de mare importanta insa cand stapanirea turceasca s-a extins de la nordul Gurilor Dunarii pana la Cetatea Alba si Chilia (asta se intampla in anul 1484), cetatea a fost abandonata.

 Pentru ca a fost construita doar in scop militar, in timp de pace nu i s-a mai acordat atentia pe care o merita sau nu mai existau bani pentru intretinerea ei. Si a cazut in uitare. La abandonarea cetatii un rol foarte important l-a avut si formarea cordoanelor de nisip ce au separat limanul Razelm (Razim) de Marea Neagra.

Calatorie pentru ochi si suflet

Poti sa vizitezi cetatea Enisala in fiecare anotimp si sa te bucuri de tot ce te inconjoara: dealul calcaros si golas pe care sunt ruinele cetatii, lumina care se oglindeste in lacurile Razim si Babadag si Gurile Dunarii in departare.

Si locurile din jur “merita”. De la Enisala poti ajunge imediat sa te bucuri de un bors de peste sau vreun crap la protap la Jurilovca, sa te plimbi cu barca in complexul Razelm-Sinoe, sa vezi rezervatiile naturale din zona, sa te reculegi la manastirea Visterna sau chiar sa ajungi repede la Marea Neagra, ca sa dam doar cateva exemple.

Asadar, ca iti place istoria sau pur si simplu frumusetea impresionanta te misca, cetatea Enisala este un obiectiv pe care trebuie sa-l bifezi pe lista ta de “locuri de vazut intr-o viata”.

 

 


 

 

© 2019 UAT Orasul Babadag - Centrul National de Informare si Promovare Turistica Babadag

 

  • facebook
  • twitter